"Viata nu inseamna sa astepti furtunile sa treaca ci sa inveti sa dansezi in ploaie"
noutati>
Viza
Portalul informaţional Viza.md, lansat anul curent, contribuie la transparenţa informaţională în domeniul consular şi turistic.
Scopul portalului este informarea cetăţenilor moldoveni, de pretutindeni, cu referinţă la domeniul consular, diasporele moldoveneşti, relaţiile externe ale Moldovei, utile cetăţenilor moldoveni, dar şi pentru cetăţenii străini interesaţi de Republica Moldova. Portalul prestează consultaţii consulare gratuite şi alte informaţii pe care le puteţi găsi în interiorul site-ului nostru.
Pentru a oferi acces imediat la informaţia consulară necesară, rubrica VIZA cuprinde un material amplu despre regimul de vize, tipurile vizelor în funcţie de scopul călătoriei, procesul de obţinere, actele necesare şi taxe consulare.
Pentru a păstra legătura cu moldovenii aflaţi în străinătate, precum şi a facilita procesul de integrare în societate ale acestora, rubrica DIASPORA conţine un informaţii despre asociaţiile moldovenilor în 24 de state, printre care: Italia, Spania, Portugalia, Canada, America ş.a., de asemenea include materiale despre activitatea acestor organizaţii şi datele de contact. VIZA.md este deschisă spre stabilirea noilor relaţii de cooperare cu reprezentanţii diasporei, şi contribuie constant la difuzarea informaţiilor utile pentru moldovenii aflaţi în Moldova şi în străinătate.
Compartimentul ŢĂRI include un material bogat despre ţările lumii, imagini şi atracţii turistice, utile pentru a cunoaşte mai bine punctul de destinaţie, caracteristici geografice, economice şi politice.
Drept sursă de informaţii asupra relaţiilor de cooperare bi- şi multilaterale a Republicii Moldova, serveşte compartimentul RELAŢII INTERNAŢIONALE, care conţine acte normative şi acorduri care reglementează acest domeniu.
Accesînd site-ul www.viza.md, vizitatorii beneficiază de o platformă comodă de comunicare, unde pot să-şi expună opiniile vizavi de subiectele propuse pe FORUM, sau să iniţieze noi teme pentru discuţii.
Pentru o mai bună colaborare şi stabilirea contactelor cu reprezentanţii portalului, ne puteţi expedia ideile, propunerile şi întrebările dumneavoastră pe adresa de e-mail viza@noi.md, pe skype: www.viza.md sau contactîndu-ne prin intermediul reţelelor sociale:
Accesînd pagina noastră în Facebook, puteți participa la călătorii în regim online în toate țările lumii. Zilnic descoperim cîte o destinație. Pe peretele paginii postăm informație despre țară, curiozități și informații interesante, prețul aproximativ al unei nopți în hotel și a unei cine în restaurant (de asemenea le puteți găsi pe harta interactivă, plasată pe pagina principală a site-ului), albume cu fotografii, video despre țară, muzică și cîntece naționale. Accesînd profilul nostru, aveți acces la cele mai proaspete și relevante noutăți și materiale.